CFR, transfer pe gustul lui Dan Petrescu. „Are o pasă de excepție”. Cu ce jucător celebru e asemănat noul mijlocaș din Gruia | FOTO

Redactor:
Andru Nenciu
CFR, transfer pe gustul lui Dan Petrescu.
  • Publicat:
  • Actualizat:

CFR Cluj marșează din nou pe filiera jucătorilor africani care pot deveni oameni cheie la tripla campioană a României. Cu un mijloc solid compus din jucători precum Djokovic, Hoban, Culio sau Deac, gruparea antrenată de Dan Petrescu își aranjează viitorul.

Gruparea din Gruia l-a transferat ieri pe ghanezul John Kofi Essel, în vârstă de 18 ani, de la Hellas Verona, mijlocaș care și-a făcut junioratul la Inter Milano. „Seamănă cu Essien, are o pasă de excepție, e mereu prezent în joc, dar și marchează, deși e mijlocaș defensiv”, scrie publicația Actual de Cluj. Essel a pozat deja, ieri, în sala de trofee a clubului condus de Iuliu Mureșan și a fost prezentat jucătorilor lui Dan Petrescu.

Michael Essien, jucător cu care e comparat John Kofi Essel, a jucat pentru Bastia, Lyon, Chelsea, Real Madrid, Milan, Panathinaikos, iar anul trecut a evoluat în Indonezia, la Persib Bandung. Essien are 35 de ani, a adunat 58 de selecții și a înscris 9 goluri pentru reprezentativa Ghanei.

Situată pe 2 în Liga 1, la două puncte de liderul FCSB, CFR întâlnește duminică, de la ora 20:45, pe Național Arena, echipa lui Nicolae Dică. În ultima etapă, CFR a remizat la Iași, 1-1 cu Poli, în timp ce FCSB a făcut egal la Ovidiu, 2-2 cu Viitorul.

 

 

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Ea este noua iubită a lui CRBL! Și-a găsit alinarea în brațele unei puștoaice, după divorț
Ea este noua iubită a lui CRBL! Și-a găsit alinarea în brațele unei puștoaice, după divorț
Decizia luată de Parma, după ce Dennis Man a cerut un salariu de 2.000.000 € pe an
Decizia luată de Parma, după ce Dennis Man a cerut un salariu de 2.000.000 € pe an
Îngropat de viu, un bărbat a fost salvat ca prin minune după 4 zile de stat sub pământ
Îngropat de viu, un bărbat a fost salvat ca prin minune după 4 zile de stat sub pământ
Elias Charalambous a sărbătorit alături de fiica sa! Apariție ravisantă pentru frumoasa Andriana
Elias Charalambous a sărbătorit alături de fiica sa! Apariție ravisantă pentru frumoasa Andriana
DUREROS! Semnele cu care a rămas Oana Lis după CANCERUL DE PIELE
DUREROS! Semnele cu care a rămas Oana Lis după CANCERUL DE PIELE
Carmen Harra, anunţul care o va înfuria pe Prodanca. Ce spune de relaţiile pasagere şi a treia căsătorie
Carmen Harra, anunţul care o va înfuria pe Prodanca. Ce spune de relaţiile pasagere şi a treia căsătorie
BANCUL ZILEI. Bulă e cu o tipă în pat. Gagica: - Bulă, ai un clopoțel cam mic!
BANCUL ZILEI. Bulă e cu o tipă în pat. Gagica: - Bulă, ai un clopoțel cam mic!
Vremea 20 mai - 17 iunie 2024. Val de ploi, vijelii și grindină în mai multe zone din țară. ANM anunţă temperaturi în creştere
Vremea 20 mai - 17 iunie 2024. Val de ploi, vijelii și grindină în mai multe zone din țară. ANM…
Experiment pentru MODIFICAREA climei, oprit ÎN ULTIMA CLIPĂ!
Experiment pentru MODIFICAREA climei, oprit ÎN ULTIMA CLIPĂ!
Românca de 26 de ani care face plajă pe terasa apartamentului şi i-a înnebunit pe vecini. Soţul ei câştigă 450.000 de euro pe an
Românca de 26 de ani care face plajă pe terasa apartamentului şi i-a înnebunit pe vecini. Soţul ei câştigă 450.000…
Câți euro primește un român, la cules de sparanghel în Germania. Salariul este uriaș!
Câți euro primește un român, la cules de sparanghel în Germania. Salariul este uriaș!
A venit vestea cea mare pentru cei cu MAȘINI DIESEL. S-a întâmplat chiar astăzi, 17 MAI
A venit vestea cea mare pentru cei cu MAȘINI DIESEL. S-a întâmplat chiar astăzi, 17 MAI
Cine e, de fapt, bărbatul omorât în bătaie în Crângași! Breaking news
Cine e, de fapt, bărbatul omorât în bătaie în Crângași! Breaking news
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO
Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO
Halep, în fața unei întrebări extrem de incomode: scenariul care prinde contur în cazul Simonei ANALIZĂ
Halep, în fața unei întrebări extrem de incomode: scenariul care prinde contur în cazul Simonei ANALIZĂ
AFC susţine moţiunea palestiniană de a suspenda Israelul din competiţiile FIFA
AFC susţine moţiunea palestiniană de a suspenda Israelul din competiţiile FIFA
E nevoie de omologare dacă schimbi motorul cu unul de la dezmembrări?
E nevoie de omologare dacă schimbi motorul cu unul de la dezmembrări?
Cine a câștigat marele trofeu Chefi la cuțite! La cine a mers trofeul și cine a primit al doilea premiu
Cine a câștigat marele trofeu Chefi la cuțite! La cine a mers trofeul și cine a primit al doilea premiu
×